|
Șezătoarea—comoară a tradițiilor românești |
|
Ambasadorii – juniori din cadrul proiectului EPAS de la Liceul Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu” Oradea și-au exprimat intenția de a releva specificul național cu ocazia sărbătoririi a 101 ani de la Marea Unire, promovând tradițiile românești prin cântec, dans și meșteșugul vorbelor; de asemenea, au urmărit conservarea registrului popular al limbii, specific zonei noastre, însușirea unor activități ancestrale caracteristice strămoșilor noștri, realizate într-o anumită perioadă a anului. O tradiție a liceului nostru este conservarea datinilor strămoșești prin punerea în scenă a unui moment artistic complex, o șezătoare care îmbină mai multe arte populare: dans, cântec popular, meșteșuguri străvechi, literatură populară reprezentată de vorbele înțelepte ale bătrânilor satului, cimilituri și proverbe. Momentul artistic presupune prezența a următoarelor personaje: gazda, rapsodul, participanţii la şezătoare, baba Rada (un elev mascat în bătrână) și un instrumentist. Îmbrăcați cu straie populare, cusute manual și scoase din lada de zestre a bunicilor, elevii de la Liceul Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu” Oradea așteaptă cu nerăbdare ziua șezătorii. În doar câteva minute, muzeul liceului se luminează de prezența lor. Sunt fericiți cu toții, știu că îi așteaptă momente în care vor putea povesti, vor spune glume, vor cânta și vor degusta din bunătățile pregătite. Gazdele intră prima dată în scenă cu un coș mare cu bunătăți: cozonaci, plăcinte, brânzoici, mere, nuci și vin. Pregătesc masa îmbelșugată pentru musafirii lor, care îi vor ajuta în gospodărie. Unul dintre participanţi, cel mai isteţ şi mai iscusit la vorbă, e rapsodul. El „inventează” cântece populare, glume, ghicitori (cimilituri); el povesteşte cel mai frumos legendele. El are autoritate asupra celorlalţi, fiind respectat pentru talentul său. Intră în scenă cu un ulcior cu vin, iar în urma sa vin perechile de participanți, îmbrăcați în costum național, salută și se așază pe scaune, în semicerc. Fiecare lucrează ceva: coase, împleteşte, frământă pâine, repară hamurile, ascute coasa și secera, cioplește în lemn, repară o roată de car, desface nuci sau fasole. Rapsodul crede că este o modalitate frumoasă de a petrece timpul iarna, atunci când oamenii se întâlnesc în acest fel. Ei muncesc, dar se și întrec în proverbe și zicale românești, care reprezintă înțelepciunea populară. Se vorbește despre lene, mândrie, sărăcie, bogăție, mântuire, timp, viață, moarte, păcatele omenești, dar se muncește continuu. Gazda îi îmbie cu un ulcior cu vin și cu colaci. Rapsodul picură nostalgie în inimile consătenilor săi, cântându-le o doină, specie literară care transmite sentimente de dor și de jale, specifică spiritualității românești. Urmează câteva ghicitori care amintesc de personaje biblice. Spre sfârşitul şezătorii, fiecare se uită la ce a lucrat celălalt. Gazda face o apreciere sintetică asupra rezultatelor muncii. Comentează și baba Rada, care vine la șezătoare cu un baston, fiind gârbovită de ani și muncă. Întruchipează gura satului, personaj tipic mediului rural. Întâlnirea se încheie cu un joc tradițional, expresie a bucuriei de a trăi, de a relaționa cu ceilalți, de a munci și de a împărtăși cu ceilalți experiențele de viață. Rapsodul mulțumește pentru ospitalitate, urează sănătate și promite că va reveni curând. |