Text Box: Liceul Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" Oradea

Sfântul Apostol Iacov, ruda Domnului, cinstit la Liceul Ortodox

Paraclisul cu hramul Sfântul Apostol Iacov, ruda Domnului din cadrul Liceului Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea are binecuvântatul prilej ca, an de an, la 23 octombrie, când Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Apostol Iacov, ruda Domnului și primul episcop al Cetății Ierusalimului, să-și sărbătorească ocrotitorul spiritual într-un mod cu totul aparte.

Cu binecuvântarea și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, începând cu anul 2010, în fiecare an, la sărbătoarea Sfântului Apostol Iacov, în lăcașul ce îl are ocrotitor pe Sfântul Apostol Iacov se săvârșește Sfânta Liturghie pusă sub paternitatea celui dintâi Episcop al Ierusalimului.

Așa s-a întâmplat și în acest an, când, cu binecuvântarea Chiriarhului Oradiei, Liturghia Sfântului Apostol Iacov a fost săvârșită de un sobor de părinți profesori și diaconi de la Liceul Ortodox și de la Catedrala Episcopală Învierea Domnului și Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea, sub protia Preacucernicului Părinte Prof. Florin Negruțiu, Inspector pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bihor. Răspunsurile la cea mai veche Liturghie a Bisericii au fost date de Corul Diacon Nicolae Firu al Liceului Ortodox, dirijat de Arhid. Prof. Ștefan Lakatos.

În cuvântul de învățătură rostit, Părintele Prof. Florin Negruțiu a accentuat necesitatea asumării exemplului personal în lumina faptelor bune, de către elevii Liceului Ortodox orădean, în relația acestora cu colegii mai mici, cu grupul de prieteni și cu membrii comunității din care fac parte. De asemenea, a evidențiat rolul deosebit al unei școli teologice, care, printr-un program organizat de studiu și rugăciune, prin profesionalismul și dăruirea cadrelor didactice, potențează calitățile elevilor, făcându-i să depășească granițele clasice ale orei didactice și să vadă, prin autodepășire, profunzimea lucrurilor.

La final, Preacucernicul Părinte Prof. Dorel Leucea, director adjunct al Liceului Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea, a mulțumit Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei pentru arhiereasca binecuvântare de a sluji Liturghia Sfântului Apostol Iacov și în acest an, dar și Părintelui Inspector Florin Negruțiu pentru implicarea activă în toate evenimentele importante care au loc în cadrul Liceul Ortodox orădean.

La hramul paraclisului au participat atât elevii de nivel primar și gimnazial, care învață în clădirea liceului din strada Aluminei, cât și elevii claselor de liceu, care studiază în clădirea de pe strada Republicii din Oradea, împreună cu cadrele didactice și cu câțiva studenți teologi, absolvenți ai Liceului Ortodox, toți împreună realizând o atmosferă de comuniune și de bucurie, asemenea unei mari familii duhovnicești.

Paraclisul Sfântul Apostol Iacov a fost amenajat la inițiativa și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Sofronie, la începutul anului școlar 2010-2011, pentru a folosi nevoilor liturgice și duhovnicești ale elevilor din clasele de liceu, de la profilul teologic, care și ei studiau atunci în această locație, până în anul școlar 2012-2013, când elevii profilului teologic s-au mutat în clădirea istorică a Academiei teologice orădene, înstrăinată zeci de ani de regimul comunist, dar redevenită în proprietatea Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei.

În prezent, paraclisul Sfântul Apostol Iacov servește ca lăcaș de rugăciune pentru elevii din ciclul primar și gimnazial, aceștia participând în fiecare zi de vineri, dar și în sărbători și duminici, la Sfânta Liturghie, care se săvârșește aici de către părinții profesori.

 Liturghia Sfântului Apostol Iacov, săvârșită cu prilejul hramului paraclisului școlii, este un prețios și vechi monument de literatură liturgică. Ea se mai săvârșește în Biserica Ortodoxă a Greciei și în Patriarhia Ierusalimului, în general de două ori pe an, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol Iacov (23 octombrie), respectiv în Duminica dinaintea Nașterii Domnului, când sunt prăznuiți strămoșii după trup ai Mântuitorului Hristos.