Text Box: Liceul Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" Oradea

Peste 300 de elevi de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea au participat la proiectul național „Let`s do it, Romania!”

Sâmbătă, 15 septembrie 2018 s-a desfășurat Proiectul național “Let’s do it, Romania!”, un proiect de voluntariat ce urmărește implicarea a cât mai multor persoane într-o acțiune de curățare a spațiilor publice din toată țara.

La fel ca în fiecare an, școala noastră a luat parte la această activitate de voluntariat în zona care cuprinde malul drept al Crișului Repede între Podul „Carol I” și Podul CFR, precum și zona străzilor Sovata și Aluminei.

Mobilizarea a fost exemplară, astfel încât la ora fixată, în curtea școlii au spus prezent aproximativ 320 de persoane, elevi, părinți, bunici și cadre didactice, cărora, pe parcursul desfășurării acțiunii, li s-au alăturat și alți tineri care își petreceau timpul liber pe malul Crișului Repede. Cu toții și-au pus mănușile, au luat sacii menajeri și, însoțiți de către cadrele didactice, s-au pus pe treabă.

Factorul educativ nu a lipsit nici acum, chiar dacă a fost sămbătă, cei mici fiind primii care au remarcat faptul că dacă fiecare dintre noi am fi doar puțin mai atenți cu natura ce ne înconjoară și ea ne-ar răsplăti cu aer mult mai curat și spații de joacă mult mai sigure.

La sfârșitul acțiunii, de la mic la mare, toți au fost fericiți, mulțumiți și foarte mândri de ceea ce au realizat, exprimându-și dorința de a participa și la alte activități de acest gen. În speranța că toată lumea a avut ceva bun de învățat pe parcursul zilei de sâmbătă, mulțumim copiilor, părințílor și dascălilor pentru implicarea și seriozitatea de care au dat  dovadă.

Dacă vrei poți, puterea e în mâinile tale!