Text Box: Liceul Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" Oradea

 Școala de var㠄Fericiți și sănătoși”

Vacanța de vară este momentul oportun pentru a aduce din nou elevii la școală, pentru a realiza activități interesante, relaxante și constructive deopotrivă, în grupuri mici, activități care să conducă la o mai bună cunoaștere a sinelui și a celorlalți.

Astfel, în perioada 18 – 21 iunie 2019 o parte din elevii clasei I A de la Liceul Ortodox ”Episcop Roman Ciorogariu” Oradea, coordonați de profesor pentru învățământul primar Ioana Chisiu, au participat la Școala de var㠔Fericiți și sănătoși”.

Activitățile desfășurate au captat interesul copiilor și i-au făcut să participe cu plăcere și seriozitate. În cele 4 zile copiii au stabilit corelații între identitatea proprie și identitatea altor persoane, au manifestat atitudini de acceptare a diferențelor dintre oameni în situații diferite de relaționare, au identificat rolurile, drepturile și obligațiile lor în grupurile din care fac parte (familie, școală, joacă), au evidențiat consecințele unor comportamente asupra sănătății. Toate acestea s-au desfășurat într-o atmosferă relaxantă atât în sala de clasă cât și în curtea școlii, timp de 4 ore în fiecare zi. Elevii au lucrat atât individual cât și pe grupe, au jucat diverse jocuri de închegare a grupului, în care atenția, răbdarea și respectul față de ceilalți a dus la reușita echipei.

La finalul zilei de vineri, copiii au primit o diplomă care demonstrează parcurgerea cu succes a activităților desfășurate în cadrul Școlii de var㠔Fericiți și sănătoși”. Cel mai important este faptul că elevii participanți au conștietizat că urmând reguli simple pot fi fericiți, iar o dietă diversificată le oferă o creștere sănătoasă și armonioasă.

Finalitatea acestor activități desfășurate constituie un imbold pentru organizarea Școlii de vară și în următorii ani.