Text Box: Liceul Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" Oradea

Sesiune de comunicări științifice la Liceul Ortodox. Evocare PS Roman Ciorogariu

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în sala festivă a Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea a avut loc, în zilele de 26 și 27 ianuarie 2015, o sesiune de comunicări științifice prilejuită de proclamarea anului 2015, ca „Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi” și „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii” în Patriarhia Română.

Evenimentul s-a bucurat de o participare și de o asistență numeroasă din partea tuturor elevilor și profesorilor claselor cu profil teologic, cu atât mai mult cu cât, în această perioadă a anului școlar, în preajma sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie și Ioan, patronii învățământului teologic, în școala noastră se organizează mai multe evenimente culturale și artistice.

Sesiunea a încercat să surprindă aspecte variate, legate de misiunea Bisericii în societatea contemporană, viața și opera marilor Părinți și păstori de suflete ai Bisericii, precum și canonizarea acelor personalități care au avut o viață virtuoasă și mărturisitoare în anumite momente din istoria Bisericii Ortodoxe Române și a poporului român.

Lucrările sesiunii s-au desfășurat pe două secțiuni. La secțiunea dedicată profesorilor, Pr. Prof. Alin Sonea a prezentat lucrarea cu tema „Misiunea Bisericii într-o lume secularizată”, Pr. Prof. Dorel Leucea a abordat „Viața, opera și doctrina Sfântului Ioan Gură de Aur”, iar Pr. Prof. Alexandru Dulca a prezentat „Persoana preotului la Sfântul Ioan Gură de Aur”, având la bază tratatul „Despre preoție” al marelui Ierarh.

La secțiunea dedicată elevilor, au fost prezentate mai multe teme precum: „Virtutea smereniei la Sfântul Ioan Gură de Aur”- Andi Bacter (clasa a XI-a), „Sfântul Ioan Gură de Aur - dascăl al pocăinței” -  Mirel Fanya (clasa a IX-a), „Tematica omiletică a Sfântului Ioan Gură de Aur” - Nicolae Văscan (clasa a XI-a), „130 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române” (1885) - Cristian Nistor (clasa a XII-a), „90 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie (1925)” - Vlad Ghiulai (clasa a XII-a), „Canonizarea sfinților români (ierarhi, călugări), mari păstori de suflete din provinciile românești (1955, 2005)” - Darius Lascău (clasa a XI-a) și „Opera omiletică a Episcopului Roman Ciorogariu” - Ioan Covaci (clasa a XI-a).

Toate lucrările elevilor și ale profesorilor participanți vor apărea, pe parcursul anului, în revista școlii, „Spes Orthodoxiae”, precum și în revista „Legea Româneasc㔠a Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, fiind astfel accesibile tuturor celor care doresc să cunoască cât mai multe informații legate de viața și activitatea marilor păstori de suflete ai Bisericii Ortodoxe Române.

În încheierea evenimentului, Părintele Prot. Prof. Radu Rus, consilier pentru învățământ și activități cu tineretul în cadrul Episcopiei Oradiei și director al Liceului Ortodox orădean, i-a felicitat pe părinții profesori și pe elevii participanți, subliniind faptul că fiecare creștin are o vocație misionară, primită la Botez, pe care trebuie să o pună în aplicare în viața de zi cu zi, având ca model, în primul rând, pe Mântuitorul Iisus Hristos și, apoi, pe sfinții și marii păstori de suflete ai Bisericii.

Programul a continuat, marți, 27 ianuarie, când, în aceeași locație și având aceeași asistență, Doamna Prof. Dr. Elisaveta Roșu, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, a susținut o prelegere despre viața și activitatea Episcopului Roman Ciorogariu, patronul spiritual al Liceului Ortodox, primul mare păstor de suflete al reînființatei Episcopii Ortodoxe Române a Oradiei, în anul 1920. Menționăm faptul că doamna Elisaveta Roșu, doctor în istorie, s-a aplecat în mod special asupra cercetării vieții și activității Episcopului Roman Ciorogariu, realizând o teză de doctorat pe tema personalității acestuia.

Domnia sa a făcut o incursiune magistrală în viața lui Roman Ciorogariu, subliniind pregătirea și formarea sa ca pedagog, teolog, om de cultură și Ierarh al Bisericii, ce a luptat în permanență pentru afirmarea drepturilor românilor ortodocși din această parte a țării, oprimați de stăpânirea străină. El a rămas în istorie pentru că, în ciuda dificultăților politice de la începutul secolului al XX-lea, a fost un vizionar, care imediat după 1918 a reușit să realizeze pentru poporul român tot ceea ce mocnise în sufletul său ani de zile.

Programul științific, cultural și artistic care a debutat în școala noastră, luni, 26 ianuarie, se va extinde pe parcursul întregii săptămâni, urmând a se desfășura în fiecare zi mai multe activități, care vor culmina vineri, 30 ianuarie, cu Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită în sobor de ieromonahi și părinți profesori, sub protia Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în paraclisul „Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana” al liceului.

la următoarele link-uri puteți vizualiza imagini de la aceste activități:

1. Sesiune de comunicări științifice

2. Evocare PS Roman Ciorogariu