Text Box: Liceul Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" Oradea

Activitate culturală în cadrul proiectului „Lectura—cea mai plăcută zăbavă pentru minte și suflet”

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în ultima săptămână de școală, la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea a avut loc o amplă activitate cultural-artistică în cadrul proiectului intitulat „Lectura - cea mai plăcută zăbavă pentru minte și suflet”.  

Activitatea se înscrie în seria manifestărilor consacrate acestui proiect ce a debutat la începutul anului școlar 2014-2015, în cadrul programului de granturi BOOKS 4 YOUTH, prin care se urmărește îmbogățirea fondului de carte al bibliotecilor și stimularea lecturii în rândul copiilor și tinerilor. Astfel, la începutul acestui an școlar biblioteca Liceului Ortodox din Oradea s-a îmbogățit cu 1.000 de volume, cărți de literatură română și universală, oferite de către Fundația Mereu Aproape.  

Activitatea s-a bucurat de prezența doamnei prof. Mariana Trofin, reprezentanta Casei Corpului Didactic Bihor, care, alături de cadrele didactice și de elevii școlii, au urmărit cu interes programul oferit de elevi și de cadrele didactice care i-au coordonat.  

În deschiderea programului, Părintele Prof. Dorel Leucea, directorul adjunct al liceului, a prezentat folosul lecturii pentru formarea intelectuală și desăvârșirea spirituală a tinerilor, în interpretarea patristică a Sfântului Vasile cel Mare, care în celebra Omilie către tineri îi îndeamnă pe aceștia să citească numai lucrurile folositoare din fiecare carte, asemenea albinelor care culeg doar nectarul din fiecare floare în care zboară.  

În cadrul programului și-au dat concursul mai multe clase primare și o clasă gimnazială. Astfel, debutul l-au făcut clasele I A și I B, coordonate de doamnele profesoare Ramona Erdeli, Mărioara Berindan și Iuliana Hepuțiu, care sub sloganul Cartea mea au dat expresie, prin reprezentantul lor, rezumatelor din cărțile citite. Același lucru l-au făcut prin Fabulele lor, elevii clasei a II-a, coordonați de profesoara Ioana Chișiu. N-au lipsit din program nici poeziile lui Mihai Eminescu, recitate de elevii clasei a III-a A, coordonați de doamna profesoară Viorica Brege.  

Teatrul a fost pus în scenă de elevii clasei a III-a B care, coordonați de doamna prof. Eva Tirpe, au interpretat piesa „Un pedagog de școală nou㔠de I. L. Caragiale. Deliciul programului l-a reprezentat evocarea foarte plastică a scenelor din Amintiri din copilărie, interpretate magistral de către elevii claselor a IV-a A și a IV-a B, pregătiți de doamnele profesoare Veronica Isdrăilă și Laura Baidoc.  

Încheierea programului i-a revenit elevei Miruna Pantiș din clasa a VII-a care, îndrumată de doamnele profesoare Mirela Rus și Codruța Bogoșel, a prezentat un material PowerPoint despre viața și opera autorului Clive Staples Lewis.  

La final, Părintele Dorel Leucea, le-au mulțumit elevilor și dascălilor pentru implicarea și dăruirea jertfelnică în realizarea acestei acțiuni, după care elevii cu calități artistice deosebite, împreună cu coordonatorii lor, au primit din partea școlii diplome de apreciere.