Text Box: Liceul Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" Oradea

Premierea olimpicilor naționali din Oradea

Ca în fiecare an, Primăria Municipiului Oradea îi premiază pe elevii merituoși, care au obținut premii la olimpiadele naționale, organizate de Ministerul Educației şi Cercetării Ştiinţifice. În acest an, conducerea municipalității orădene a ales ca momentul premierii elevilor olimpici din anul școlar 2014-2015, să aibă loc în cadrul festivalului Toamna orădeană, desfășurat în perioada 02-12 octombrie, ultima zi a festivalului fiind și Ziua orașului Oradea.

Astfel, miercuri, 07 octombrie 2015, în seara dedicată Tinerelor talente, pe scena mare amenajată în vechea cetate a Oradiei Mari, cetate care a trecut recent printr-un amplu proiect de restaurare, au urcat 35 de elevi orădeni, premianţi la olimpiadele naționale care au avut loc la diferite discipline în anul școlar 2014-2015, la care s-au adăugat membrii corului Ariston al Liceului de Arte din Oradea, dirijat de profesorul Arnold Schneider, cor care a obținut locul al treilea la Olimpiada Națională Corală, desfășurată anul acesta, în luna mai, la Oradea.

Dintre cei 35 de elevi orădeni, Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea s-a evidențiat prin premiile obținute de trei elevi. Elevul Sergiu Ștefan Ciontea, din clasa a VIII-a A, pregătit de doamna profesoară Iuditha Derzsi, la disciplina Educație tehnologică, a obținut Mențiune. La Olimpiada Națională pentru Seminarii și Licee Teologice Ortodoxe, desfășurată în luna aprilie la Târgoviște, elevul Mirel Fanya din clasa a IX-a, îndrumat de Pr. Prof. Alin Sonea a obținut Premiul I la disciplina Studiul Vechiului Testament, în timp ce elevul George Sabău din clasa a X-a, pregătit de Pr. Prof. Radu Rus a obținut Mențiune la disciplina Studiul Noului Testament.

Gestul Municipalității orădene subliniază faptul că actuala conducere a urbei mizează pe copiii silitori și speră să reușească să-i stimuleze astfel încât ei să își continue formarea profesională pentru a ajunge cetățeni responsabili ai orașului. Reprezentanţii Primăriei Oradea au avut ocazia să înmâneze diplomele aferente fiecărui elev merituos pe scena mare din Cetate, în aplauzele profesorilor, rudelor și prietenilor veniți să-i vadă. De asemenea, Primăria a acordat și câte 600 de lei fiecărui olimpic care a revenit cu rezultate bune și foarte bune de la competiția la care a participat.

În final, tinerii artiști care sunt membri ai corului Ariston, i-au recompensat pe cei prezenți cu un scurt recital, care le-a dovedit din nou priceperea, primind aplauzele binemeritate.

Pentru Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei și pentru învățământul preuniversitar orădean, rezultatele obținute de elevii Liceului Ortodox sunt o dovadă a calității educației care se desfășoară, cu multă jertfă și dăruire, în această şcoală aflată sub oblăduirea Bisericii dreptmăritoare.