Text Box: Liceul Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" Oradea

Activităţi cultural-educative la Liceul Ortodox “Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea

Marți, 30 mai 2017, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea a fost gazda unor manifestări cultural-educative menite să promoveze valorile culturii naționale şi universale.

În prima parte a zilei, cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în sala festivă a liceului s-a desfășurat a cincea ediție a concursului ,,Scriitorul meu preferat”, inclus în Calendarul activităţilor educative regionale şi interregionale, poziția 880, pagina 41, care face parte din proiectul cu același titlu, ce a debutat la mijlocul lunii ianuarie a acestui an prin aniversarea a 167 de ani de la naşterea poetului național Mihai Eminescu.

Proiectul își propune să promoveze valorile culturii naționale, să cultive interesul pentru teatru, artă și personalitățile literaturii române, să dezvolte o atitudine pozitivă față de comunicare și încrederea în propriile calități de transmitere a unui mesaj.

Concursul s-a desfășurat pe trei secțiuni principale: prezentare power-point a aspectelor biografice ale scriitorului ales, expoziție inspirată de acești scriitori și opera lor și dramatizare, având ca și text-suport operele personalităților alese.

Din juriu au făcut parte actori de la Teatrul Regina Maria, Doamna Georgia Căprărin și Doamna Mirela Lupu, precum și Părintele Radu Rus, directorul Liceului Ortodox.

La secțiunea dramatizare, cele zece școli participante, prin reprezentații lor, au pus în scenă momente din operele scriitorilor selectați. Astfel, prima trupă, elevii clasei a VIII-a A și B, Diana Popa și Alex Rad, de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, pregătiți de doamnele profesoare Codruța Caracoancea și Mirela Rus, au prezentat momentul inspirat din schița lui Ion Luca Caragiale, „Lanțul slăbiciunilor”. A doua trupă, intitulată „Alter Ego”, formată din elevii de liceu de la același liceu,  Dalia Ilea, Maria Cosma Toderici, Florina Petruț, Andrei Baciu și Sergiu Sălăgean, pregătiți de Doamna profesoară Ramona Urdea, au ales să prezinte actul al doilea al dramei lui Camil Petrescu, „Suflete tari”.

Unul dintre partenerii și participanții constanți la acest concurs, Palatul Copiilor și Elevilor din Oradea, prin Doamna profesoară Otilia Bejan, a adus în scenă un moment satiric scris de scenaristul Dan Mihăescu, „Milogul S.A.”, prin elevele Andreea Halas, Raluca Pop și Miruna Șandor. Elevii clasei a IX-a de la Colegiul Tehnic ,,Traian Vuia” din Oradea, Alexia Florea, Bogdan Hendre și Anca Farcaș, au adus în fața publicului un fragment din comedia „Chirița în balon”, scrisă de Vasile Alecsandri. Ei au fost coordonați de Doamnele profesoare Corina Budurean şi Ioana Maria Tomescu.

Tinerii actori de la Liceul Tehnologic Sanitar „Vasile Voiculescu” din Oradea, Șerban Baciu, Marcus Buzle, Milena Siladi, Antonio Mag și Adrian Urs, au adaptat poemul „Luceafărul” de Mihai Eminescu într-o viziune dramatică originală, alături de Doamnele profesoare Ioana Pop și Ramona Stroie. Trupa de teatru venită de la Liceul Vocațional Pedagogic ,,Nicolae Bolcaș” din Beiuș, coordonată de doamna profesoară Sorina Purtan, a făcut o introducere în lumea romanului moromețian al lui Marin Preda. Scena cinei din binecunoscutul roman a fost interpretată de elevii Ionela Adajii, Alin Ardelean, Maria Bodin, Vlad Ciupa, Andrei Codrean, Alex Gudiu, Lorena Ile, Adrian Mut, Ariana Nastor, Bianca Sime și Alexandra Indrei.

Elevii Liceului Teoretic ,,Nicolae Jiga” din Tinca, Elena Vidican și Sebastian Ghebu, coordonați de domnul director Iuliu Orban, au continuat frumoasa tradiție a teatrului pentru liceeni, fiind urmați de elevii de la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” din Oradea, Serafim Câmpan, Emanuel Câmpan și Teofil Mociar, îndrumați de Doamna profesoară Anca Tomoioagă. Aceștia au interpretat un solilocviu din „Iona”, textul dramaturgului postbelic Marin Sorescu.

O trupă de tinere talente de la Liceul Teoretic ,,Aurel Lazăr” din Oradea, Attila Guti, Samira Dumea, Anastasia Dumea, Iarina Cuc, Mălina Ardelean, Daria Lup, Andreea Simionaș, Teodora Onița și  Filip Kaliodi, coordonați de Doamnele profesoare Elena Dumitraș și Laura Lup, au făcut o adaptare a schiței „Justiție”, scrisă de Ion Luca Caragiale.

Ultima trupă, elevii de la Colegiul Economic ,,Partenie Cosma” din Oradea,  au pregătit un moment inspirat de opera „Zece negri mititei”, scrisă de autoarea de romane polițiste, Agatha Christie. Elevii Ioana Bala, Georgiana Baziliu, Paul Somogyi, Patricia Eleneș, Ioana Enasel, Flaviu Vutan, Paula Roatis, Darius Korpas, Cosmin Pașca, Ștefan Șandra, Codrin Zamfir și Alex Birău au fost coordonați de Doamna profesoară Simona Teacă.

La final, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, i-a felicitat și i-a premiat pe elevii participanți, împreună cu profesorii coordonatori, binecuvântându-i și urându-le succes pe mai departe în activitățile culturale și didactice pe care le desfășoară.

După concurs, Preasfinția Sa a vizitat sălile de clasă, unde își desfășoară activitatea elevii din clasele de liceu, profilul teologic, de la Liceul Ortodox din Oradea, discutând cu aceștia și stimulându-i în activitățile didactice. De asemenea, Preasfinția Sa s-a întâlnit și cu elevii clasei a XII-a, cărora le-a dat sfaturi și îndemnuri, motivându-i în ceea ce privește pregătirea pentru examenul de Bacalaureat.

Apoi, în paraclisul cu hramul „Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana” al școlii, Chiriarhul Oradiei s-a întâlnit cu cadrele didactice de la Liceul Ortodox, ciclurile primar, gimnazial și liceal, cărora le-a mulțumit pentru dăruirea și profesionalismul cu care își desfășoară activitatea de formare și îndrumare a tinerelor generații. Ca semn al dragostei și prețuirii pe care o poartă liceului și dascălilor care se ostenesc aici, Preasfinția Sa a dăruit pentru sala profesorală a liceului o icoană reprezentând pe Mântuitorul Iisus Hristos Pantocrator, iar fiecărui profesor în parte și personalului auxiliar mai multe exemplare din revista eparhială „Legea Românească” și cărți cu conținut teologic, educațional și filantropic apărute la Editura „Episcop Nicolae Popovici” a Episcopiei Oradiei.