Dumitru Dorin Prunariu, primul cosmonaut român |
În 14 mai 1981, Dumitru Dorin Prunariu a participat la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului spațial „Intercosmos” împreună cu cosmonautul rus Leonid Ivanovici Popov. A petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute, timp în care a efectuat experimente științifice legate de studierea câmpului magnetic al Pământului şi de influenţa lui asupra vieţuitoarelor. A înconjurat Pământul de 125 de ori. Mărturisea că în fiecare zi, pe la ora 19:30, trecea pe deasupra României, iar țara noastră se vedea din spațiu ca „o pâine rumenă de casă”. Elevii Clasei Pregătitoare C au marcat aniversarea a 40 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu. Au vizionat secvențe video din timpul misiunii spațiale, au aflat informații despre viața și performanța cosmonautului pe care le-au notat pe rachete de hârtie. Toate rachetele s-au adunat în expoziția dedicată primului și singurului cosmonaut român, care în lume este cel de-al 103-lea om care a zburat în spațiul cosmic. |