Text Box: Liceul Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" Oradea

A treia ediție a concursului „Scriitorul meu preferat”

Pe parcursul săptămânii premergătoare prăznuirii Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Hrisostom, mari dascăli ai lumii şi patronii învăţământului teologic, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, este gazda mai multor manifestări cultural-artistice, desfăşurate sub genericul „Zilele Şcolii”.

După ce luni, 26 ianuarie, a avut loc sesiunea de referate ale profesorilor şi elevilor cu tema „Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi” şi „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii” în Patriarhia Română, iar marţi, 27 ianuarie, doamna Elisaveta Roşu a susţinut o prelegere despre viaţa şi activitatea Episcopului Roman Ciorogariu al Oradiei, miercuri, 28 ianuarie, începând cu ora 12, în sala festivă a liceului, de pe strada Republicii, nr. 48 din Oradea, s-a desfăşurat concursul „Scriitorul meu preferat”, aflat la cea de-a III-a ediţie, concurs ce a păstrat numele proiectului ce a debutat la începutul lunii ianuarie, cu sărbătorirea poetului nepereche „Mihai Eminescu”.

Proiectul îşi propune să promoveze valorile culturii naţionale, să cultive interesul pentru teatru, artă şi personalităţi ale literaturii române, să dezvolte o atitudine pozitivă faţă de comunicare şi încrederea în propriile calităţi de transmitere a unui mesaj.   Concursul s-a desfăşurat pe trei secţiuni principale: prezentarea în power-point a aspectelor biografice ale scriitorului ales, expoziţie inspirată de aceşti scriitori şi opera lor şi dramatizarea, respectiv momente, scenete având ca text-suport operele personalităţilor literare alese.

Din juriu au făcut parte Părintele director Radu Rus, doamna Viorica Cherteş, preşedinte al Asociaţiei Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei şi domnul profesor Alin Oros, consilier educativ la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”.

Astfel, elevii clasei a VIII-a B de la Liceul Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, coordonaţi de doamnele profesoare Mirela Rus şi Codruţa Bogoşel, au prezentat materialul despre scriitorul Clive Staples Lewis. Ion Luca Caragiale a fost evocat de elevii clasei a V-a de la Liceul Pedagogic ,,Nicolae Bolcaş” din Beiuş, dar şi de către elevii clasei a X-a de la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea, coordonaţi de doamnele profesoare Sorina Purtan şi Corina Budurean. Clasele V-VI de la Palatul Copiilor şi Elevilor din Oradea, coordonate de profesoara Simona Teaca, au făcut o evocare a scriitorului William Shakespeare, în timp ce Mircea Eliade a fost reprezentat de Liceul Tehnologic Sanitar ,,Vasile Voiculescu” din Oradea, prin elevii clasei a XI-a, coordonaţi de profesoara Ioana Dalya. O ultimă evocare a lui Ion Luca Caragiale a fost făcută de către elevii din clasa a XI-a A de la Liceul Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, coordonaţi de profesoara Ramona Urdea.

La secţiunea dramatizare, aceleaşi şcoli au pus în scenă momente din opere celebre precum: Şifonierul, leul şi vrăjitoarea de Clive Staples Lewis - Liceul Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea; Domnul Goe de I. L. Caragiale - Liceul Pedagogic „Nicolae Bolcaş” din Beiuş; William Shakespeare - Palatul Copiilor şi Elevilor din Oradea; Un pedagog de şcoală nouă de I. L. Caragiale - Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea; Maitreyi de Mircea Eliade - Liceul Tehnologic Sanitar „Vasile Voiculescu” din Oradea şi Conu Leonida faţă cu reacţiunea de I. L. Caragiale - Liceul Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea.

În timpul deliberării juriului, s-a desfăşurat un program artistic ce a constat din interpretări instrumentale şi vocale ale unor cântece populare şi doine de către elevi talentaţi ai Liceului Ortodox: Călin Cozma şi Ionuţ Balint (clasa a XII-a), Darius Bogan-Marta şi Ioan Roşu (clasa a IX-a), Sergiu Colţe (clasa a XI-a) şi studentul Alexandru Carţiş, absolvent de frunte al Liceului Ortodox.

Corul „Diacon Nicolae Firu” al Liceului Ortodox orădean, dirijat de Părintele Arhid. Profesor Ştefan Lakatos, a încheiat programul artistic, interpretând câteva piese din repertoriul religios şi patriotic, spre încântarea celor prezenţi.

La final, Părintele director Radu Rus, împreună cu doamna Viorica Cherteş, preşedinte al A.F.O.R.E.O, au făcut premierea câştigătorilor de la fiecare secţiune şi i-au felicitat pe toţi participanţii, subliniind faptul că fiecare elev implicat este câştigător prin experienţa dobândită în urma participării la un astfel de concurs, care le-a dat posibilitatea concurenţilor de a-şi pune în valoare talentul şi de a-şi cunoaşte capacităţile personale.