Text Box: Liceul Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" Oradea

Elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea în vizită la Fundația Mihai Neșu

Printre numeroasele activități desfășurate în cadrul Programului național „Școala altfel” de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea se numără și activitățile caritabile, menite să contribuie la ajutorarea celor aflați în situații dificile.

Pentru a se putea implica și a susține astfel de activități caritabile, în a doua zi din săptămâna „Școala altfel” elevii claselor de liceu au organizat în incinta școlii un târg culinar cu produse de patiserie făcute de ei împreună cu membrii familiei, preparatele cele mai des întâlnite fiind prăjiturile. În „lupta” pentru strângerea unor sume cât mai mari, elevii au dat dovadă de abilități antreprenoriale, venind cu idei inedite la standuri. Aceștia au creat reclame și au oferit produse „promoționale”.

Bănuții strânși în urma vânzărilor din cadrul târgului caritabil s-au adăugat celor adunați de preșcolarii și elevii școlii de la toate ciclurile de învățământ în cadrul proiectului Mărțișor pentru o lume mai bună, derulat în luna martie a acestui an, așa încât un total de 15.000 de lei au fost direcționați către Centrul de recuperare pentru copiii cu dizabilități neuromotorii Sfântul Nectarie, construit de Fundația Mihai Neșu la Cihei, lângă Oradea.

Fundația Mihai Neșu a fost înființată în 2011 pentru a sprijini copiii cu dizabilități neuromotorii și boli cronice. Din 2015, fundația a înființat la Oradea un centru unde copiii din familii fără posibilități materiale au acces gratuit la terapii specializate pentru dizabilitățile lor. Numărul mare de solicitări l-a determinat pe Mihai Neșu să înființeze noul complex pe care îl construiește în Cihei, la șase kilometri distanță de Oradea. Acesta are o suprafață de două hectare și va cuprinde spații de agrement, grădini senzoriale, loc pentru echitație, piscină, restaurant, spații de joacă și loc de petreceri, prin intermediul cărora se va susține financiar centrul de recuperare.

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei este cel care în anul 2021 a sfințit piatra de temelie a bisericii pe care Fundația Mihai Neșu o construiește în cadrul centrului de recuperare. Ea va avea hramurile Bunavestire și Sfântul Arhiepiscop Ioan (Maximovici) de Shanghai și San Francisco.

Elevii Liceului Ortodox din Oradea, însoțiți de câteva cadre didactice în frunte cu Părintele Director Adjunct Prof. Dorel Leucea au fost bucuroși să viziteze șantierul centrului de recuperare și să poată dona suma de 15 000 lei, contribuind prin aceasta la susținerea lucrărilor aflate în desfășurare.

Elevii s-au bucurat de prezența fostului fotbalist Mihai Neșu, prieten și admirator al școlii noastre acesta întâmpinându-i și fiindu-le gazdă și ghid, conducându-i prin incinta centrului care acum este șantier, dar care în primăvară se dorește a fi finalizat și inaugurat pentru a fi de folos copiilor care au nevoie.

Musafirii au rămas impresionați și de povestea vieții lui Mihai Neșu, adevărată lecție de viață, fost fundaș al Stelei și al Naționalei României, care în urmă cu 12 ani a suferit un accident în urma căruia a rămas paralizat. Cum nimic nu este însă întâmplător, după teribilul accident, Mihai Neșu a descoperit credința. El afirma în 2019: „Cred că Dumnezeu mi-a sacrificat trupul ca să-mi salveze sufletul. Viața mea e mult mai fericită și împlinită decât când eram sănătos! Dacă m-aș mai naște acum, nu m-aș mai face fotbalist. Sunt lucruri foarte frumoase care îți aduc bucurii, în afară de fotbal. Acum, de când am centrul de copii cu dizabilități, am o bucurie foarte mare pentru că pot să le fiu de folos”.